Marele secret al politicii Rusiei in Orientul Mijlociu

Legaturi periculoase: “relatia amoroasa” ascunsa dintre Rusia si Hezbollah

Autor: Michel Elbaz, coordonator general AIA

30.05.05

Arme rusesti pentru “Eliberarea Ierusalimului”

Emisarii unitatatii speciale a Hezbollah ("Muntamat al-Jihad al-Islami" – MJI sau “Organizatia Islamica Jihad”) sunt activi in Rusia inca de la mijlocul anilor ’90. Avand resedinta la Moscova, Imad Hadj Hassan Salame conduce aceasta unitate speciala. Oamenii sai au facut parte din reteaua internationala Hezbollah pentru trafic de arme in Liban. Salame, coordonand aceste activitati in Rusia, a fost de asemenea responsabil de asistarea emisarilor MJI in Ucraina, Belorusia, Moldova, Kazakhstan si Georgia. Uneori, el a furnizat suport logistic colegilor sai din tarile Europei de Est, cum ar fi Bulgaria, Romania, Cehia si Slovacia. In schimb, Salame a fost sprijinit de anumiti dealeri de arme si diamante de origine libaneza, care lucrau in Africa si care aveau relatii stranse cu dealeri de arme rusi. Printre acestia se aflau Imad Kabir (cunoscut si sub numele de Imad Bakri), Talal ad-Din si Muhammad Darbakh. Ca figuri cheie in reteaua de contrabanda cu arme a Hezbollah in Africa Centrala si de Vest, cei trei au jucat un rol important in echiparea si finantarea organizatiei. Imad Bakri, spre exemplu, si-a inceput cariera ca negustor de diamante. In 1995, cu ajutorul serviciilor secrete iraniene, a reusit sa stabileasca relatii personale bune cu presedintele Zairului (Mobutu Sese Seko) si cu aliatul acestuia – liderul UNITA – miscarea rebela din Angola (Jonas Savimbi). In acelasi an, Bakri a inceput contrabanda, catre rebelii din Angola, cu mari cantitati de arme provenite din tarile care au facut parte din Pactul de la Varsovia. Partenerul sau cel mai important in aceasta afacere era un fost ofiter GRU, traficantul de arme Viktor Bout. Responsabilitatea sa era sa procure armele din statele CSI si din Europa de Est si sa le livreze, pe calea aerului, in Africa. Militantii angolezi plateau cu diamante pentru arme. Pietrele pretioase erau vandute negustorilor libanezi care traiau in Belgia si care cooperau cu MJI (Aziz Naser era capul retelei de dealeri de diamante din Belgia).

Profiturile imense i-au permis lui Bakri sa-si extinda activitatea in alte tari africane. In 1997, impreuna cu partenerul sau rus, a inceput sa vanda, pe langa armament usor, si armament greu, precum APC si sisteme de rachete sol-aer. Din fiecare afacere, Hazbollah primea partea sa din venituri. Mai tarziu, Bakri a inceput sa transfere Libanului, pe diferite cai, o parte din armamentul rusesc si din Europa de Est. Cel mai scurt drum era prin Armenia – armele ajungeau acolo cu avioane si plecau incarcate in autocamioane catre Liban, prin Iran si Siria. Cealata cale era mai incurcata. Armele erau trimise cu avionul din Europa catre unul din statele din Africa de Vest iar de acolo erau transportate prin porturile sudaneze, cu vase de negot, catre Liban. Serviciile secrete iraniene si MJI din Africa sprijineau transferurile de arme. Ali Akhbar Mohtashemi, fostul ambasador al Iranului la Damasc si Khartoum si unul dintre initiatorii Hezbollah, a jucat un rol important la inceputul furnizarilor de arme. In plus, ramura MJI de la Moscova era autorizata sa caute noi “surse de arme” in Rusia, pentru a fi cumparate pentru teroristii Shia si pentru serviciile secrete iraniene. Una din operatiunile cele mai curajoase a fost incercarea de a cumpara, in vara anului 1995, pentru infima suma de 600.000 USD, elemente de constructie de capete de proiectile atomice. Abu-Harif si Abu-Madjid – doi agenti MJI – au fost implicati in aceasta misiune, care includea traficul componentelor din uzina militara ruseasca din orasul Elektrostal, situat in apropierea Moscovei.

Consulul Onorific al Hezbollah

Ramura MJI ruseasca a fost responsabila si de furnizarea de asistenta pentru infrastructura Hazbollah in CSI si statele din Europa de Est. In functie de marimea geografica si de “resursele militare”, unul sau mai multi emisari ai organizatiei au fost trimisi sa locuiasca in unul din aceste state. Ei au lucrat sub acoperire, ca “comercianti” libanezi, iranieni sau francezi, conducand activitati legale de comert. In unele state, agentii Hezbollah s-au casatorit chiar cu localnice, pentru a primi cetatenia. Acest lucru i-a ajutat sa isi duca la capat rolul, acela de a furniza asistenta logistica si de a media contactele dintre dealerii locali, autoritati, etc. si trimisii Hezbollah care veneau ion tara pentru a cumpara echipament specific sau pentru alte motive.

Omul de afaceri libanez Mahmud Hamoud iese in evidenta printre astfel de agenti ce locuiesc in CSI. A venit in Romania in 1992 si, timp de cinci ani, a condus cu succes activitati de comert. Ajutat de contactele sale din lumea afacerilor, a devnit chiar consulul Libanului la Bucuresti. Datorita pozitiei sale oficiale si a averii sale, a dobandit accesul la cei mai inalti oficial, ofiteri de rang superior si, bineinteles, oameni de afaceri de top – nu numai in Romania, ci si in Moldova, pe care o vizita frecvent. De-a lungul anilor, au inceput sa apara la Bucuresti informatii despre misiunea sa secreta in numele organizatiei teroriste Shia. Serviciul de Informatii Roman, SRI, a initiat supravegherea, observand si acumuland informatii despre calatoriile si intalnirile acestuia. La inceputul anului 1997, a fost obligat sa paraseasca Bucurestiul pentru Chisinau. A devenit curand consulul Libanului in Moldova. Un an mai tarziu, presedintele il numeste reprezentantul oficial al Moldovei in unele state arabe. Hamoud devinde unicul mediator economic pentru cooperarea dintre aceasta republica ex-sovietica si lumea araba. La inceputul anului 2000, a primit cetatenie in Moldova. Un an mai tarziu, s-a casatorit cu Olesya Diakova – fiica fostului presedinte al Parlamentului. Din nou, la sfarsitul anului 2001, serviciile secrete moldovenesti au obtinut probe ale implicarii sale cu Hezbollah si ale activitatilor sale in regiune, in numele acestei organizatii. Acestea au dus la expulzarea lui Hamoud din Moldova, la putin timp dupa casatoria acestuia. Totusi, isi facuse deja treaba – in timpul sederii la Chisinau, celule sub acoperire ale Hezbollah au fost organizate in randurile studentilor arabi care studiau in oras. Universitatea ULIM era centrul acestei activitati. In 2001 (la putin timp dupa expulzare lui Hamoud), 2245 studenti, majoritatea din tari musulmane, studiau in Moldova (427 din Iordania, 569 din Siria, 107 din Sudan si 31 din zona palestiniana). Peste 600 dintre acestia erau implicati in activitatile diferitelor grupari islamice, in special Hezbollah.

Bazar in Pridnestrovie

La putin timp dupa ce Hamoud a ajuns in Moldova, relatiile comerciale erau stabilite intre agenti Shia si traficanti de arme din zona de conflict Pridnestrovie. In urma colapsului URSS, liderii rusi locali au declarat independenta republicii, dorind sa devina parte din Rusia. Moscova a ascuns sprijinul separatistilor in conlictul armat cu moldovenii. Cand razboiul a luat sfarsit, pozitia si influenta Rusiei asupra liderilor locali a continuat, ca si desfasurarea de forte din regiune. Ca rezultat al luptelor, intreaga infrastructura a Republicii Pridnestrovie a fost distrusa, cu exceptia industriei militare construite in era sovietica, aceasta ramanand principala sursa de profit pentru acest district separatist. O delegatie de rang inalt MJI a venit in Pridnestrovie in 1997, sub deghizarea de “comercianti libanezi”. Au vizitat uzina “Elektromash” din Tiraspol si fabrica “Pribor”, fiind insotiti de reprezentanti ai “Sherigg” – unica companie locala de arme, care apartine fiului lui Vladimir Smirnov – presedintele Pridnestrovie la acea data. Acesta a autorizat personal afacerea de vanzare de arme usoare, mitraliere, munitie, rachete anti-tanc si rachete portabile anti-aeriene catre trimisii Hezollah. Reteaua MJI a oferit suport logistic pentru transferul armamentului prin Bulgaria, Armenia si Abkhazia (o alta regiune separatista din Cauzaz, sprijita de Moscova).

Urma iraniana

Pe langa trasferurile de arme obtinute de agentii MJI in Rusia, a existat si o alta cale de a inarma Hezbollah cu arme rusesti – prin cooperarea militara dintre Moscova si Teheran. In mai multe cazuri, informatiile care confirma aceste transferuri au devenit cunoscute de media din Vest si au fost publicate ca parte a unui effort de a pune capat tranzactiilor. De exemplu, la 16 aprilie 1997, Bill Gertz a scris in “Washington Times”: “Russia vinde Iranului sisteme avansate de aparare aeriana , inclusiv ultima versiune a unei rachete portabile pe care Teheranul intentioneaza sa o furnizeze teroristilor Hezbollah. Astfel de tranzactii ar incalca un angajament facut Presedintelui Clinton de catre Presedintele rus Boris Eltin, in timpul summit-ului din 1994, de a bloca toate vanzarile de arme conventionale catre Iran. Discutiile despre vanzarea de rachete au avut loc in februarie si luna trecuta intre agenti ai serviciilor iraniene si vanzatori de arme rusi din Moscova, acestia oferint doua rachete seria S-300 (SA-10 si SA-12) la pret redus, a declarat un oficial al serviciilor de la Pentagon. Ziarul a aflat, de asmenea, ca aceasta afacere valore 180 milioane USD includea, pe langa 96 rachete Sa-10 si SA-12, si 500 lansatoare de rachete “Igla”, Iranul plainuid ca o parte din acestea sa revina Hezbollah.

Istoria s-a repetat trei ani si jumatate mai tarziu. Pe 24 octombrie 2000, surse americane au comunicat, “de ieri, 325 rachete rusesti sunt incarcate in trenuri de marfa si intr-un vas, pentru a fi transferate in Iran. Afacerea de cumparare a 700 rachete “Igla” si alte arme in caloare de 1,75 miliarde USD a fost semnata intre Moscova si Teheran cu trei saptamani in urma”. Afacerea a avut loc, in ciuda apelului personal al Presedintelui Clinton catre Presedintele Putin de a opri. Surse israeliene au comunicat ca o parte din incarcatura de rachete a ajuns in mainile Hezbollah. In ianuarie 2005, surse de securitate israeliene si-au exprimat nelinistea fata de o urmatoare afacere intre Rusia si Siria pentru a furniza rachete “Igla” in Damasc. Israelienii se tem ca rachetele cor fi transferate din Siria catre Hezbollah si ca pot chiar cadea in mainile organizatiilor teroriste palestiniene.

Instructorii rusi se intorc in Liban

In a doua jumatate a anilor ’90, agenti ai MJI au inceput sa recruteze fosti ofiteri rusi de elita pentru misiuni pregatitoare in bazele libaneze ale Hezbollah. Initial, au fost angajate mai multe duzini de fosti “consilieri militari” care au antrenat Armata siriana in Liban, in anii ’80. Ei s-au intors ca mercenar si i-au invata pe teroristii Hezbollah din Bekaa Valley cum sa instaleze mine, cum sa traga cu arma si sa obtina informatii secrete. Un interviu cu unul dintre acestia a fost publicat in ziarul rusesc "Evreyskii Mir" (Saint-Petersburg) in iunie 2000.

www.sroscas.ro