marți, 25 august 2009

Amnesty International: România exportă armament în Congo

Armament produs în România a fost descoperit în Congo, în pofida embargoului impus acestei ţări în urmă cu trei ani. Descoperirea a fost făcută de Amnesty International într-o campanie de combatere a traficului cu arme. Ţara noastră riscă acum sancţiuni dure din partea Naţiunilor Unite în ceea ce priveşte exporturile şi călătoriile în străinătate ale unor persoane. Oficialii români neagă acuzaţia.

Contactaţi telefonic, reprezentanţi ai Naţiunilor Unite au declarat, pentru Realitatea TV, că ONU nu poate propune sancţiuni pe baza unui raport al unei organizaţii neguvernamentale şi că va deschide o anchetă proprie.

Ambasadorul României la Onu, Mihnea Moţoc, a declarat că au mai fost cazuri când ţara noastră a fost acuzată că a încălcat diverse embargouri, dar de fiecare dată s-a dovedit că informaţiile au fost nefondate.

În ultimii trei ani nicio societate comercială din România nu a putut exporta legal arme către Republica Democrată Congo, susţine directorul de muniţii şi arme al Agenţiei Naţionale de Control al Exportului, Paul Pasnicu.

Potrivit Amnesty International, o mare parte din armamentul din Congo provine din ţări precum România, Bulgaria şi Serbia. Cea mai mare cantitate însă, aproximativ 50%, provine din China, a declarat purtătorul de cuvânt pe probleme de control al armamentului al Amnesty International, Brian Wood. El spune că armele au ajuns în Congo prin metoda clasică, adică armamentul a fost exportat legal într-o ţară terţă, iar de aici armele au fost trimise ilegal în Congo.

Fostul ministru al Apărării, Teodor Atanasiu, susţine că în ultimii ani România nu a exportat arme în Congo.

Republica Democrată Congo este supusă din 2003 unui embargo asupra armamentului, dar acesta a fost sistematic ignorat în cursul unui război care a costat vieţile a aproape patru milioane de oameni.

Aceasta nu este prima acuzaţie a organizaţiei Amnesty International la adresa României. La sfârşitul anului trecut, organizaţia a făcut mai multe declaraţii referitoare la existenţa unor închisori CIA pe teritoriul mai multor state europene, printre care şi România.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu